Gândacii de canalizare pătrund în locuințele oamenilor, în general, prin țevile și gurile de scurgere din băi și bucătării. Preferă locurile cu umiditate și căldura crescută, fiind întâlniți de cele mai multe ori în pivnițe și subsoluri. Aceștia sunt activi mai ales pe timpul nopții, iar în cazul în care apar și pe timpul zilei este un semn clar al infestări masive. Având în vedere problemele pe care acesta le provoacă în rândul oamenilor, fiind purtători ai bacteriilor, este necesară prevenirea și combaterea acestora.
Este necesar ca înainte de folosirea diferitelor metode de eliminare, să fie întreținută curățenia, iar deșeurile și resturile menajere să fie duse zilnic în locuri special amenajate. În ceea ce privește umiditatea, este necesar ca aceasta să fie scăzută pentru a preveni apariția gândacilor. Crăpăturile sau găurile din locuințe, care ar putea fi punctele de acces ale gândacilor trebuie acoperite cu soluții precum siliconul.
În cazul în care nu este vorba despre o infestare majoră, se pot folosi capcane și soluții insecticide pentru eliminarea gândacilor de canalizare. Capcanele cu adeziv pot fi o soluție eficientă doar dacă gândacii nu au cuiburi în case, ci vin ocazional pentru hrană. Capcanele au ca scop atragerea gândacilor în zonele cu adeziv, iar odată atinși, gândacii rămân imobilizați. Gelul-insecticid este o altă metodă eficientă, în cazul unei infestări mici sau medii. Gelul nu are miros și nu este toxic pentru oameni și animale. Gândacii sunt atrași spre consum, iar odată eliminați, vor fi mâncați de către cei vii, la rândul lor fiind anihilați din cauza efectului gelului. În cazul în care locuință există copii mici sau animale, este necesară folosirea gelului în stații de intoxicare.
De altfel, daca infestarea este majoră, este recomandat ajutorul unei firme specializate pentru o dezinsecție eficientă. Dezinsecția se realizează prin pulverizarea unor insecticide puternice, care vor elimina definitiv dăunătorii. Specialiștii vor putea identifica sursele și cuiburile, acționând imediat. De altfel, în zonele greu accesibile, tratamentul se poate realiza prin ceața rece-nebulizatorul sau prin ceața calda-foggerul. Tratamentul este extrem de eficient, insectele fiind eliminate chiar dacă sunt localizate în zone greu accesibile. Locurile din care ies insectele pot indica spațiile în care acestea au cuiburile.