Luni-Vineri: 08:00-18:00
Tel: +4 021 313 35 30
Dezinsecția cuprinde metodele de combatere a dăunătorilor, cum sunt insectele, sau rozătoarele. Prin dezinsecție sunt eliminați dăunătorii, dar se asigură și prevenirea unor boli transmise de insecte către om.
Pentru realizarea unui program de control integrat împotriva infestării cu insecte sau rozătoare, este necesară inspecția zonelor și identificarea focarelor existente sau cele propice infestării, dar și identificarea speciilor de insecte pentru a alege metoda cea mai eficientă.
Dezinsecție cu ceață rece-nebulizator- procesul se realizează prin ceață rece pentru eliminarea completă a dăunătorilor. Nebulizatorul este tot un tip de pulverizator, dar nu deține o putere la fel de mare ca atomizorul, fiind un aparat electric, care se alimentează de la rețeaua de energie electrică. Utilizarea aparatului în interior poate avea rezultate extraordinare, deoarece particulele de substanță se depun uniform pe suprafețe și pătrund în profunzime chiar și în locuri strâmte precum crăpături și găuri. Datorită efectului de ceață rece care se depune pe suprafețele existente, se poate spune că tratamentul este efectuat „volumetric”, tot volumul de aer din încăpere fiind umplu de soluție de lucru.
Dezinsecție cu pompa de joasă presiune- se realizeazp cu un aparat de pulverizare manual, cu soluții destinate eliminării dăunătorilor. Debitul și forma jetului se pot regla după necesitate, prin simpla reglare a duzei. Utilizarea aparatului se realizează cu ușurință și permite obținerea unor presiuni suficient de mari, dar cu efort minim. Substanțele utilizate sunt lichide (substanțe de contact), iar rezultatul este rapid vizibil.
Dezinsecție cu gel- se poate realiza în orice moment al zilei, indiferent dacă în locuință există sau nu oameni. Se aplică în locuri greu accesibile și în locurile în care nu se pot folosi insecticide lichide. După inspectarea zonei și stabilirea gradului de infestare, se tratează suprafața prin aplicarea gelului la distanțe de 1-2m între acestea, insistând în zonele în care insecte s-ar putea ascunde. În cazul gândacilor de bucătărie-țevi de scurgere, în spatele aparatelor electrocasnice, în zona tocurilor și ușilor.
Este o nouă metodă de dezinsecție, care înlocuiește orice altă metode de dezinsecție existentă.
Radiatoarele electrice sunt amplasate pentru a introduce și recircula aerul cald, iar temperatura obținută nu trebuie să depășească 60 grade Celsius. Temperatura este monitorizată dintr-o altă locație prin intermediul unor senzori wireless pentru a se asigura că temperatura letală pentru insecte nu va distruge spațiul, materialele sau echipamentele existente. Ventilatoarele ajută la recircularea aerului cald în tot spațiul, astfel insectele care trăiesc în crăpăturile și fisurile existente din pereți să fie eliminate.Metoda este sigură, eficienta și nu este toxică.
Este una dintre cele mai eficiente metode de combatere a dăunătorilor din masa de semințe colectate în depozite, saci, silozuri, fiind o metodă la fel de eficientă și pentru lemnul infestat de cari.
Etapele fumigării:
Verificarea metodei se efectuează prin amplasarea dispozitivelor cu insecte vii în spațiile tratate.
Este o metodă de dezinsecție nouă, dinamică și alternativă, care înlocuiește metodele chimice și toxice.
Principiile tratamentului:
Pentru realizarea tratamentului cu CO2 este necesară acoperirea cerealelor, prin sigilarea spațiului, setarea instalării CO2 urmată de inițierea fumigării. De asemenea este necesară menținerea controlului concentrației de CO2 și stabilirea acestuia la >60%.
Factorii care influențează timpul de expunere a dezinsecției cu CO2:
Pentru combaterea dăunătorilor, dronele reprezintă un real avantaj. Este necesară utilizarea tehnologiilor avansate pentru a contribui la sporirea eficacității tratamentelor aplicate. Dronele simplifică procesul de combatere, prin evaluarea suprafețelor afectate și prin pulverizarea substanțelor pe suprafețe. Cu alte cuvinte, salvează culturile de cereale, timpul și investițiile.
Drona, prin memoria inteligentă, înregistrează toate coordonatele în timpul pulverizării suprafețelor agricole, scanează terenul în timp real și reglează cantitatea de soluție pe care o deține.
Dronele de pulverizare MG-1/MG-1S sunt excelente pentru a pulveriza suprafețele apelor, cum sunt golfurile mici, lacurile sau ape stătătoare. După stabilirea cantității necesare de lichid pentru pulverizare, drona va calcula automat parametrii rămași.
Beneficii: